Treci la conținut Treci la subsol
WALDEVAR: Dezvoltare accelerata a afacerii, pana la 100 milioane euro in 2025
Articol Agenda Construcțiilor - Ovidiu Ștefănescu, 04 noiembrie 2024 
Compania Waldevar, specializata in proiectarea, constructia si intretinerea parcurilor energetice de mari dimensiuni, cu o experienta de 13 ani in industrie, a inregistrat o cifra de afaceri de 25,7 milioane de euro in primele opt luni ale acestui an, nivel mai mult decat dublu fata de perioada corespunzatoare din 2023 (10,1 milioane de euro). Pentru 2024, Cristian Dragomir, managerul executiv al Waldevar, mizeaza pe un business de 45 milioane de euro, obiectivul pentru anul 2025 fiind sa atinga pragul de 100 de milioane de euro, cifra de afaceri. Lider de piata EPC in industria energiei regenerabile, compania are o capacitate zilnica de constructie de 2,5 MWp, pana in prezent finalizand peste 57 de proiecte cu o putere contractata ce depaseste 705 MWp. In cele ce urmeaza, Cristian Dragomir se refera la problematica actuala si la strategiile de dezvoltare a companiei pe termen mediu si lung.
 
- Cum a evoluat activitatea din domeniul constructiilor energetice in 2024 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in perioada urmatoare?
- Depinde din ce perspectivă privim aceasta evolutie. La nivelul intregii ramuri nu putem vorbi de o evolutie spectaculoasa, daca ne raportam la ceea ce se intampla in Europa, unde interesul pentru dezvoltarea sectorului verde este mult mai mare. Estimarile de la inceputul lui 2024 erau ca Romania ar trebui sa ajunga la 4 GW putere instalata in panouri fotovoltaice, in timp ce Germania urma sa ajunga deja la aproximativ 70 GW. Daca esti pesimist, vezi diferenta enorma. Daca esti optimist, vezi potentialul de crestere. Si asta face Waldevar Energy, pentru ca am reusit sa contracttam si sa construim pana acum 800 MWp putere instalata. Fiind o companie EPC - proiectare, achizitii si constructie - si avand in-house toate serviciile si operatiunile necesare predarii la cheie a unui parc fotovoltaic, credem cu tarie intr-o evolutie pozitiva. Si nu ma bazez doar pe intuitie, ci si pe cererile de oferta primite de Waldevar Energy in ultima perioada.
 
- Care sunt principalele proiecte la care lucrați în această perioadă?
- Avem in lucru trei proiecte importante, doua in judetul Giurgiu, la Calugareni - de 130 MWp si la Mihailesti - de 63 MWp, si unul la Mosteni, in judetul Teleorman. Mai avem santiere active la Albina, in judetul Timis, cu o putere instalata de 23 MWp. Acestea sunt doar cateva dintre proiectele din tara, pentru ca Waldevar Energy sunt in constructie in acest moment si in Europa un parc fotovoltaic de 45 MWp in Petershagen, Germania. Am enumerat doar cateva dintre proiectele care se vor preda la cheia beneficiarilor pana la finalul acestui an. Avem organizari de santier in 20 de locatii, cu termen de predare anul acesta sau in 2025. 
 
 Albina, Timiș (23MWp)
 
- Cu ce furnizori si echipamente lucrati si care sunt cele mai noi tehnologii care le utilizati pe santiere?
- Fiind un contractor EPC, componenta de achizitii este extrem de importanta pentru noi, fiind si un diferentiator in fata competitorilor. Lucram cu furnizori pe care ii consideram parteneri, pentru ca reprezinta lideri in domeniile lor. Relatia cu acestia nu se limiteaza doar la aspectul contractual, prioritar de altfel, ci trimitem echipe Waldevar Energy care se specializeaza si invata sa utilizeze echipamentele sau produsele folosite. Avem exemplul celor de la Prysmian, lider mondial in solutii de cabluri, care ofera cea mai larga gama de produse, tehnologii si know-how pentru cablarea parcurilor fotovoltaice, unde colegii mei au avut instructaje de specialitate, precum si al producatorilor de invertoare si panouri fotovoltaice, echipamente primare si secundare de statii electrice, cu care conlucram indeaproape atat in timpul etapei de inginerie, cat si la instalare, testare si punere in functiune. Utilizam drona utilitare pentru scanari, cum ar fi DJI Matrice M600 PRO cu GPR - Ground Penetrating Radar - care scaneaza solul pana la o adancime de 4 metri pentru identificarea eficienta a straturilor geologice, a eventualelor cabluri sau conducte, fundatii sau artefacte. Cea mai performanta drona din portofoliul Waldevar Energy este DJI Matrice M350 RTK, cu sistem IMU pentru cartografierea si colectarea datelor geospatiale cu inalta precizie. Ca EPC, folosim acest senzor în etapa de pre-proiectare pentru a beneficia de toate informatiile necesare atunci cand dezvoltam un parc. Aceeasi drona integreaza un senzor full-frame cu lentile interschimbabile cu focalizare fixa, pe un cardan stabilizat pe 3 axe. Este proiectata pentru misiuni de zbor de fotogrammetrie si ne ofera eficienta si acuratetea de care avem nevoie. Folosim acest accesoriu pentru monitorizarea activitatilor din santier, progresul proiectului si mentenanta. 
 
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei?
- A tine pasul cu ultimele dezvoltari tehnologice si a face investitii in echipamente, dar si in oameni, este vital daca vrei sa fii performant. Compania Waldevar Energy a pornit ca o firma de constructii si montaj, iar astazi este un one-stop shop in implementarea solutiilor integrate ale parcurilor fotovoltaice industriale. Pentru viitor, directiile sunt de a dezvolta noi divizii complementare activitatii principale, cea de EPC. Punem la punct divizia de BESS - battery energy storage systems - care devine o necesitate cerută chiar de beneficiarii noștri. Avem deja functionala divizia de O&M - Operation & Maintenance - pentru a continua sa monitorizam si sa supervizam parcurile fotovoltaice si dupa predarea la cheie a acestora, in dorinta noastra de a oferi servicii integrate si optimizate, care cresc profitabilitatea unui parc fotovoltaic pe intreaga sa durata de viata.
Dezvoltarea cu care ne mandrim insa cel mai mult este investitia in cea mai mare fabrica din Europa, care va produce sisteme complete destinate parcurilor fotovoltaice amplasate pe apa. Waldevar Floating PV, noua divizie a companiei ce se va ocupa de acest segment inovator, va gestiona un intreg complex industrial dedicat solutiilor de energie regenerabila in Tunari, judetul Ilfov. Alegerea locatiei viitoarei fabrici a fost o tactica si face parte din strategia de diversificare a portofoliului de produse, servicii operational si logistice, avand obiectivul de a oferi solutii complete si rapide beneficiarilor. Tot ceea ce dorim sa facem nu poate fi implementat fara cea mai de pret resursa a Waldevar Energy - oamenii. Suntem compania din domeniul energiei regenerabile cu cel mai mare numar de angajati: 850 de oameni care sustinem santierele si activitatile companiei. De aceea, suntem preocupati nu doar de retentia personalului, ci si de profesionalizarea si perfectionarea la locul de munca. Waldevar Energy este scoala pentru oamenii din energie prin proiecte de resurse umane pe care le dezvoltam intern. Am deschis un centru de instruire in cadrul unui proiect pilot la Timisoara, de calificare la locul de munca pentru operatorii de masini de terasamente, avand nevoie de operatori pentru batipaluri. La fel asiguram training calificat si pentru lacatusi mecanici de care este nevoie la montarea panourilor. De altfel si inginerii nostri, indiferent de specializare, alaturi de management participa la cursuri, workshop-uri sau training-uri specifice, pentru a fi la curent cu inovatiile si dezvoltarile din industrie. Si vom continua!
 
Calugareni (130,1 MW) 
 
- Care sunt dificultatile si provocarile pe care le intampinati in lucru? 
- Ele sunt aceleasi ca pentru orice constructor, dar cea mai mare problema ramane vremea capricioasa. Oprim santierele cand avem conditii meteo nefavorabile si reluam activitatea cu motoarele turate cand timpul ne permite. Orice dificultate insa o poti depasi daca faci scalarea corecta a businessului, daca anticipezi nevoi si greutati si daca crezi cu tarie in ceea ce faci. Totodata, dificultati avem si in zona de aprovizionare, in legatura cu furnizarea transformatoarelor de putere cu rapiditatea de care avem noi nevoie in implementarea proiectelor. Este drept ca piata s-a stabilizat in ceea ce priveste stocurile materiei prime pentru fabricarea panourilor fotovoltaice si a invertoarelor, ceea ce in trecut reprezenta o problema majora, insa si astazi intampinam dificultati in asigurarea cantitatii necesare. Acest lucru se datoreaza puterilor instalate de sute de MWp care in trecut erau maxim de ordinul zecilor. 
 
- Ce oportunitati intrevedeti pe piata de constructii si instalatii specifice pe termen scurt, mediu si lung?
- Marile proiecte de parcuri fotovoltaice de abia acum vor incepe sa se construiasca in Romania avand ca termen de finalizare 2025-2026. Fondurile de investitii, IPP-urile (producator independent de energie) sau oricare alta companie energofaga sunt deschise sa investeasca in constructia de capacitati de productie sau de stocare de energie, iar Waldevar Energy ii sprijina cu solutii integrate. Cu cea mai mare echipa interna de lucratori specializati, cu cel mai mare parc de echipamente si utilaje dedicat, cu know-how-ul acumulat in constructia a aproximativ 800 MWp in tara si in Europa. Oportunitatile ni le facem singuri printr-o pozitionare bazata exclusiv pe ceea ce livram: calitate in construirea energiei viitorului

Cum vă putem ajuta? Nu ezitați să ne contactați!